Mikel Arteta încearcă să-și pregătească jucătorii pentru orice, în preludiul noii campanii din Premiere League. Spaniolul a încercat o nouă tactică, jocul om la om cu o echipă experimentată de hoți de buzunare din Londra. Rezultatul a fost dezastruos, Tunarii au rămas fără telefoane și portofele chiar din prima repriză.
Potrivit The Athletic, antrenorul tunarilor a angajat în secret o echipă de hoţi de buzunare profesionişti în timpul unei cine cu jucătorii.Aceştia au furat din buzunarele membrilor echipei, inclusiv telefoanele şi portofelele.
La sfârşitul cinei, Mikel Arteta le-a cerut jucătorilor să îşi golească buzunarele. Atunci, mulţi dintre ei au descoperit că rămas fără lucruri de valoare. Ideea, pentru antrenorul lui Arsenal, a fost de a arăta echipei sale importanţa de a fi alert şi pregătit în orice împrejurare.
În urmă cu câţiva ani, înainte de un meci cu Liverpool pe Anfield, el a instalat difuzoare uriaşe pe terenul de antrenament al celor de la Arsenal pentru a-şi obişnui echipa cu infernul de la Liverpool. N-a prea mers, Tunarii au fost devorați de Cormorani, 1-4.